Bombastic pop: De la „Carolina” la „Dă-i, țigancă” și „Macarena”
Scurtă recapitulare a expresiilor și nuanțelor feministe în muzica pop românească post-2000 și unul dintre răspunsurile posibile la întrebarea: de ce înjură, domnilor, adolescentele?
E 2005 și Cream dădea „duma” săptămînii în toate școlile și liceele din țară, direct din primele două versuri ale noului ei single, „Nu din prima seară”: „Nici nu mă saluți și deja vrei să mă...”. Îmi aduc aminte că, și atunci, televiziunile și presa au profitat de rima provocatoare. Chiar dacă era doar sugerat, cuvîntul „murdar” era în mintea tuturor, unii îl considerau amuzant, alții, în schimb, indecent. Unii au reflectat asupra observației subtile (și involuntare?) despre machism, alții au expediat cîntecul ca fiind, pur și simplu, deșucheat. Memorabilă, ca expresie a feminității, e și „Ce ți-aș face”, unde Anda Adam și Alex Velea dialogau de pe poziții egale – fata și băiatul „de cartier”, care se adoră & respectă reciproc: „Mă simt atrasă de atitudinea ta / Nici prea vulgar, nici prea cuminte / Cu tine mă simt high”.
Pe de altă parte, în această tranziție dinspre popcorn pop (tribalizat, multă vreme, între așa-zisele girls & boys bands) către intersecțiile pop/rap și, implicit, divă/bad boy, scăpau, în mod evident, și destule cîntece horny, fără ocolișuri. Pe „Îmi place la tine tot” (un „Girlfriend” mioritizat), Corina nu mai avea nicio reținere („Îmi place la tine tot / Mă săruți și-apoi iau foc / Mă topesc aici, pe loc / Sexy baby!”), iar Smiley o ardea prea insistent („Nu mă pot abține, n-o să fim cuminți / Vreau dragostea ta / Ochii tăi mă ard, nu știu de ce / Tu nu ești ca toate fetele”).
Cîntecele astea picau într-o perioadă cînd popul american „dădea moda” la colaborările dintre dive și rapperi – un joc de tachinare, de fapt, de cele mai multe ori, între femeia independentă sau, mai problematic, care „se lasă greu” (sorry, Cream & Co.), și băiatul rău (firește, CRBL sau Smiley sînt cam la fel de „băieți răi” ca un tocilar care aștepta să se culce părinții, să se furișeze noaptea la Emanuelle).
Foarte populare, la vremea respectivă, erau „Dilemma”, „Don't Cha” sau, mai ales, „Promiscous”, unde găsim: „You expect me to just let you hit it / But will you still respect me if you get it?”. Câțiva ani mai târziu, același pop american își aducea aminte că a avut și o Madonna, așa că empowermentul feminin urma să treacă printr-un binevenit și consistent revival, datorită unor Beyonce, Rihanna sau Lady GaGa, care au inspirat, la rîndul lor, muzica românească. Și poate au oferit și o niscaiva doză de încredere artistelor de la noi să-și stăpînească compozițiile (vezi Delia, Adda, Irina Rimes și Bruja, care au nuanțe feministe cît se poate de concrete și convingătoare).
Foarte important: cîntecele de mai sus, „Nu din prima seară”, „Ce ți-aș face” și „Îmi place la tine tot”, au fost scrise și compuse de Marius Moga. Industria masculină, de la noi, de la ei, „controla”, în mare, așa-zisul empowerment feminin (și îl uza ca o altă formă de discurs popular și negociere de putere – „Hei, ce vrei să spui, că sunt golan?! Ai grijă! / Ca s-ajungi la mine acasă, știi că-ți trebuie viză”, răspundea CRBL la „fițele” lui Cream). Și mai devreme, în anul 2000, Laurențiu Duță experimenta același gen de echilibristică more or less dubioasă între categorică-dar-frivolă, cu Candy și un cîntec compus de acesta, „Lasă-mă în pace”: „Dacă vrei să fiu a ta / Nu te grăbi, nu dispera / Vrei prea mult, din prima zi / Nu mă cunoști, nu ți-aș dori”.
Colaborările pop/rap au evoluat, în mod firesc, la pop/trap, cît și trap feminin/trap masculin. Din fericire, trapul, spre deosebire de gangsta rapul de la noi (BUG Mafia, Paraziții, La Familia), e mult mai autoironic și cu mai puține prejudecăți vizavi de minoritatea roma, comunitatea LGBT sau prezențe feminine. În același timp, în afara cîntecelor, trapperii sînt mai sinceri și vulnerabili în interviuri, iar de cele mai multe ori vorbesc despre viața personală sau le oferă sfaturi pozitive fanilor.
Într-un dialog cu Adrian Despot, pentru podcastul Electric Castle, trapperița Bruja vorbea despre faptul că nu se simte responsabilă pentru interpretările celor care o ascultă: „Atunci când aveam 12 ani sau 13 ani și ascultam chestii porcoase, mă simțeam atât de șmecher, de bine, și simțeam o eliberare, pentru că știam că n-am voie să folosesc cuvintele alea. Astăzi, da, intervine o responsabilitate față de fani, dar nu ține de mine, ține de educație, de părinții lor și așa mai departe. Sunt responsabilă, dar nu pentru cum îmi interpretează ei versurile.”
Într-o postare pe Instagram, altă trapperiță celebră, Emy (vezi „Hannah Montana” sau „Moldoveanca haladita”), argumenta astfel: „Vreau și eu să știu de ce, când înjură un bărbat, nu-i atât de scârbos pe cât spuneți voi că e când înjură o femeie? Femeile n-au voie să înjure la fel ca bărbații sau poate și mai mult? De ce? De ce aș fi subestimată că sunt femeie? Bitch, what the fuck, vorbesc cum vreau eu, fac ce vreau eu, nu vreau să fiu ca nimeni, nu vreau să fiu placă, nu vreau să fiu marionetă ca toți ceilalți.” – am scris mai pe larg despre trap pentru Scena9, cu ocazia scandalului din jurul lui Gheboasă, de anul trecut.
Să înțelegem mai bine trapul și emularea acestuia în pop, însă, ajută să ne întoarcem, iarăși, în anul 2000, tocmai la „Carolina”, cîntecul camp, ironic și dezinhibat al grupului Fantastick. În cartier, la petreceri, fetele se distrau cel mai bine pe „Carolina”. Deloc surprinzător, ridiculizarea și fetișizarea sexualității le făceau să se simtă mai confortabil, decît, spre exemplu, bravadoul viril și dezlănțuit al lui Șușanu, pe „Patru nopți și patru zile” („Fetele sînt hoațe, se fac că sînt supărate / Nu se mulțumesc o dată, vor de patru ori pe noapte”). Dacă generația lui Moga & Co. privea cu aroganță și reticență (ori chiar rasism) maneaua, trapul a redescoperit-o și îmbrățișat-o, din mai multe privințe, dar mai ales din cea a limbajului dezinhibat, porno, uneori, meme porno, ca în cazul „Dă-i țigancă”, la Gheboasă, sau, mai nou, meme feminism în cazul „Macarena”, la Erika Isac (apelativul zeflemitor „Mirel din Turnu Măgurele” sau chiar un meme celebru sînt indicii evident în acest sens).
Nu e întîmplător, așadar, că cei doi au colaborat pe „Only Fans”. Nu e întîmplător că Erika Isac e solidară cu Gheboasă, pe „Tupeista” („Trappere, ah, dă-te un pic în spate / Încă ai carieră cu dumele fumate / Gabore, ah, da’ vrei să moară mă-sa? / Mai sunt alții la coadă, lasă-l dracu’ pe Gheboasă” – o trimitere evidentă la poziționarea ursuză & conservatoare a lui Marian Godină, anul trecut, care, în mod ironic, s-a repetat și vizavi de „Macarena”), sau că Gheboasă a reacționat la cîntecul Erikăi tocmai printr-un meme, pe TikTok – tot ca o formă de solidaritate, cît și, nu-i așa?, un artificiu de marketing peer to peer. Și nu e întîmplător că pe „Macarena” nu apare cuvîntul „trapper”. Dacă tot pe „Tupeista”, Erika încerca același joc de insulting rap, prin diss-uri către trapperi (că-s cam prostuți, că au dume fumate etc), „Macarena” e dincolo de convențiile, introspecția sau amuzamentul trapului. De aceea, a fost luat în serios. E un meme, sigur, dar un meme încărcat ideologic, care a penetrat cam toate spațiile culturale online și offline și a zgîndărit fiecare generație în parte. Va urma.
Dacă ți-a plăcut ce ai citit și vrei să primești noile recomandări, recenzii sau perspective critice despre cultura pop, abonează-te: