7 cîntece trap românești care să-ți atragă atenția
Da’ chiar ascultă numa’ prostii „copiii ăștia”?
S-au strîns perlele de la piept, să folosesc o vorbă a lui Claudiu Teohari, și s-au oripilat reaganiștii de pretutindeni, de la Cluj la București, cu ocazia recentului festival Beach, Please, unde pe scenă s-au auzit cuvinte vulgare, s-a înjurat România, s-a una, alta. Of, trapul, acest pop postmodern, expresie a ideologiei capitalismului tîrziu, unde excesul, consumismul și auto-distrugerea sînt, în același timp, pretexte pentru nihilism, cît și motive de alienare. O să privim înapoi peste zece ani și o să ne gîndim: băi, da’ generația asta a fost abandonată, nu pierdută. Am strîns o listă scurtă cu șapte cîntece dintre cele care îmi plac și care, poate, cu ocazia asta, să te facă mai atent la treaba asta, dacă nu cumva erai deja.
„Turbo Orange”, de MGK666
Unul dintre cîntecele de narco-haiducie ale lui Andrei Mihalache, care dinamitează publicul la festivaluri și concerte. Imaginar gangster-exotic, hiperrealist, escapist, ostentativ și energic, cu cîteva referințe „pentru cunoscători” (orange turbo și Obama runtz sînt tulpini de marijuana). Escapism simplu și la obiect, imn nihilist pentru o generație abandonată (nu pierdută, hehe), pentru care autoafirmarea în capitalism e posibilă doar prin sfidarea totală a legii și a moralei.
„Gorgona”, de Emy Alupei (foto)
Da, e tare și „Tîrfa ta o suge ca Hannah Montana” (mîna la urechi, rockerilor, s-a fiert lăpticu’ cu orez), dar zic să auzi și „Gorgona”, la fel de directă, hedonistă și rebelă, pe care Emy își alege alter ego-ul mitologic al femeii „periculoase” și independente: „Nu vreau s-ajung sus pe pula nimănui / Sînt independentă, tîrfo / Unde-i îndoiala? Nu-i!” Atenție și la video: dacă MGK sechestrează fraieri, la fel face și Emy.
„Mă doare-n (freestyle)”, de $uicidjego$
Proaspeții avengers ai genului, Grepy și Trippydadrippy, cînd nu se preocupă cu anxietățile depresiei („Spune-mi, e așa de greu să mă-ntorc? / Visele mele mă fac să mă simt de parcă s]nt mort / Sînt secat de la prea multe stări / Stau într-o-nchisoare mentală fără țigări, fără întrebări”, pe „Omoară-te”) sau alienările consumiste („Nu fac căcaturi pe net, ca să mă știi de clown / Bag pula-n TikTok, pula în Instagram / «Da' Trippy, fără ele nu te știam» / Sîntem toți anonimi, cînd sistemu-i down”, pe „Fumatul cel mai probabil ucide”), își varsă nervii pe cîte un horrorcore șocant și cinstit ca ăsta. Pe toată lumea, de altfel, de la AUR la Deliric la Global Records.
„Decebal”, de RAVA
Pe cît e de apatic și introvertit, Ravaneli Florin Oiță e pe atît de porno. Pe „Decebal”, însă, e niscaiva mai introspectiv și nuanțează una dintre obsesiile trapului – idealul posesiei, fie că e vorba despre „fata perfectă”, fie despre bani, droguri și statut –, printr-o respingere temporară a consumului excesiv, o încercare de detox simbolic: „Nu mai iau pastile, nu mai beau, pizdo / Îmi bag pula-n morții lor, nu mai vreau, pizdo.” Suprasexualizarea lipsește, de data asta, și e înlocuită cu jouissance, o „plăcere” dincolo de limitele morale sau sociale, pe care Rava pare că nu o poate obține: „O văd pe Decebal, arată criminal / Toți fraierii o vor, da’ tre’ să fac ceva s-o am / Îi place că am bani, da’ nu-i vorba de bani.”
„ADN”, de Bruja
De pe unul dintre albumele mele favorite din trapul românesc, Salem, am ales autoironica și letargica „ADN”, pe care Bruja își transformă vulnerabilitățile și nesiguranțele în atuuri („Sunt din topor pe o vrеme romantică / Schimbătoare c-am lucrat pe schimb, așa sunt еu din fabrică”) și reușește să-și pună cap la cap viața și „mațele” tocmai prin imperfecțiune și haos: „Tu ești o comoară, pune-i preț talentului / Cînd asculți păreri în jur, atunci scade și prețul lui.”
„dpndnt”, de Oscar
Oricît de superficial ți se poate părea Oscar și oricît de piatră ți-ar fi sufletul, e aproape imposibil să nu recunoști că acest cîntec e mai smart decît 73% din muzica românească și important pentru comunitatea din jurul trapului (și nu numai): „Toți frații mei au adicții / Obiceiuri care nu se opresc oricît tragi cu dinții / Unii dau vina pe muzică, alții pe anturaj / Unii spun «mai lasă-le» de parcă e ușor s-o faci / Toți sîntem dependenți de dependențe / Fie că-i vorba de droguri, bani, statut sau zdrențe / Realitatea e prea grea, vreau să evadez din ea / Dar cînd mă întorc la loc, mă simt de parcă sînt altcineva.”
„O, Doamne”, de Tussin feat. Aerozen
Robert Tulbure, aka Tussin, unul dintre proaspeții MC produși la Def Jam România, e încă un exemplu de autocritică și reflexie asupra paradoxurilor exceselor („La mine sufletu’ e bun, problema-i la cap / Nu mă întreba cîți bani fac sau ce-am în rucsac / E defect profesional, apar și dispar”) sau, în strofa lui Aerozen, asupra hedonismului distructiv („Tre’ să îmi revin, tre’ să îmi revin / Am zis că puțin, da’ nu știu puțin / Big moves, big stacks, regim / Capital, capacitate dețin / Okay, okay / Credeam că e bine, da’ era de la K / Combinam pastile, alcool și cocaine / Nu faceți ca mine, copii, nu e okay”). Pare că „copiii ăștia” încep să-și rezolve problemele fără ajutorul nostru.