Muzică românească nouă (din scurt), de la Erika Isac, Om la lună, MGK666 și alții
Muzici de la noi despre care n-am avut timp sau răbdare (no offence) să scriu pe larg. Va urma.
Albumul Solaar, de la Om la lună
Încă un album de la ultima (și singura?) redută a alternative-ului românesc, Om la lună – nici nu contează al cîtelea, aș paria că pot scoate zece pe an –, o trupă care spune aproape nimic prin multe cuvinte care par generate aleator pe MeloDex.ro sau de către o inteligență artificială care a primit un prompt de genul „rescrie cîntece de Vița de Vie în stilul lui Călin Georgescu”, album care ar fi putut ieși o combinație măcar neplictisitoare, dacă ar fi reușit să facă un upgrade balearic la The Mono Jacks, cu patch-uri precum The xx întîlnește Boat Club, și dacă nu s-ar consuma, amăgi și autosabota la infinit să fie one emo too late sau just another litanie a rătăcirii.
1/5 ★
Albumul Cuțitul de argint, de D.E.N.I.S.
Sarmalele Reci și Phoenix, pur și simplu, nu se pot intersecta, pentru că fie n-ai înțeles Sarmalele Reci, fie ești fals, fie (implicit) ești doar un adolescent (care vrea să pară) bătrîn, fie vrei să mă păcălești cu branding și trimiteri desuete la Giorgio Moroder sau The Flaming Lips, în loc de fond. Star Rock la lună.
2/5 ★
Albumul Cancel Culture, de Erika Isac (foto)
E ceva ce nu încearcă să fie Erika Isac, după meme feminist? (Sau ce vor Global Records să fie?) Prințesă ghetto reggaeton, victimă a unei relații toxice, pussycat doll, chatbot progresist, Anda Adam fără swag, Sorana și Sânziana, MGK666 în variantă OnlyFans, Bruja fără să fie perspicace, ambiguă sau subtilă. Într-un clip pe TikTok, i-a scăpat, involuntar, cam tot ce trebuie să știi despre acest album: „Fiecare piesă va reprezenta un păcat. Fiecare clip, la fiecare piesă, va reprezenta cîte un păcat. Și abia aștept să văd ce reacții aveți și cum vă regăsiți voi în păcatele astea, pe care am încercat să le fac cît mai comune”. Comune, indeed. Parcă vrea să impresioneze branduri și pe cei din targetul 45+ care vin la zilele orașului Turda sau ceva – Erika e mai degrabă un fetiș corporate al „fetei rele”, decît o revoltă progresistă Gen Z.
1/5 ★
Albumul Toată lumea moare, de MGK666
Senzație YouTube, ignorat în discursul mainstream, ecou (și simptom) al unei lumi marginale (și marginalizate) și în criză de reprezentare politică, Andrei Mihalache e un soi de Sișu, dar cu tricou Burberry și ceas de peste zece mii de euro, care repetă, obsesiv & alienant (a mărturisit recent că banii l-au lăsat fără prieteni și iubită și l-au depărtat de părinți) tema nouăzecistă a bravadoului indispensabil supraviețuirii pe stradă („Da’, gata, s-a terminat, acum nu mai îndur / Faceți figuri, ca curvele cînd le pui mîna pe cur”), care vine cu un upgrade „din mileniul trei”, cum ar zice Tataee, al supraviețuirii în capitalism, plus estetică ghetto noir și goth a colapsului („Sînt regele imperiului lianelor / Sînt blocat în regatu’ capcanelor / Orbiți de un scenariu alb-negru / Am puterea nuanțelor”). Teribilismul lui poate că e boring, dar e printre puținele neprefăcute și reprezentative.
3/5 ★
Albumul Erupt, de Cojo
Al doilea album al lui Andrei Cojocaru, cel mai tînăr cîștigător iUmor și absolvent UNATC, e cam autosuficient, cam caută validare la mileniali, printr-un progresism ambalat bătrînicios (videoclip cu Adrian Titieni alert), e cam foarte steril politic, cam DOC întîlnește DMX (că Hobo Johnson se subînțelege), dar fără atuurile celor doi și într-un creative drama camp ținut de Tudor Chirilă, cam decorativ și pueril dialetic și foarte, foarte obositor și autoreferențial, fără endgame, punchline sau personalitate. Prea mult ego promovat ca artă, prea multă artă prețioasă și igienică promovată ca raw sau disruptive.